Nisipuri miscatoare.
Ma trezesc in viata pe la varsta de 2-3 ani, infundat pana-n genunchi in noroiul din mijlocul drumului. Mergeam spre gradinita din centrul satului, eram in grupa mica si nu cunosteam drumul doar daca mergeam pe mijlocul lui. Am avut ghinionul sa prind o zi ploioasa iar in calea mea sa se formeze o baltoaca ce ascundea sub ea cel mai lipicios material. Dupa cum va imaginati, am ramas intepenit acolo. Cum dadeam semne de o inteligenta iesita din comun inca de la varsta aceea, mi-am scos picioarele din cizme si dupa douazeci de minute m-am prezentat acasa cu ele in mana. Momentul asta a fost inspiratia scenelor in care doi cowboy stau fata in fata asteptand semnalul infruntarii… Aveam incaltzarile pregatite, cate una in fiecare mana iar bunica mea statea linistita in fata mea in poarta casei. Soarele pozitionat pe la ora 9 dimineata facea ca umbra mea sa se arunce prin intrarea curtii direct la picioarele bunicii mele. ” - Ia vina repede sa te schimb si sa te spal ca ia ce ti-ai facut pe sosete. Cum ai vinit cu cizmele in mana pana acasa? vai vai”. M-a luat de mana si ma duse in casa sa ma schimbe, razand de ideea mea care m-a scapat din prima “capcana” a vietii…
Nu la mult timp dupa aceea am reusit sa-mi testez rezistenta tesutului osos de la cap intr-un stalp de la poarta curtii. Se pare ca se faceau betoane de calitate pe vremea aceea. Vreo doua saptamani a trebuit sa stau legat la cap si sa fiu liderul tribului de indieni care tocmai il formasem. Toti copiii de varsta mea isi legau batiste in jurul capului sa fie “in pas cu moda”, dar eu eram cel mai original. Semnul din frunte nu putea fi imitat de nimeni.
Multe intamplari s-au petrecut dupa aceea si cel mai fericit lucru era ca aveam langa mine aceleasi chipuri, aceleasi nume, aceleasi caractere. Nu vedeam sa fiu vreodata despartit de lumea aceea, nu imi puteam imagina ca o sa ma indepartez in asemenea hal. Imi ziceam ca o sa plec in tari straine, dupa cai verzi pe pereti, dar aveam sentimentul ca toate lucrurile cu care eram obijnuit vor veni cu mine, eram convins ca nu voi pierde acele sentimente de pui de taran contrafacut. Se pare ca m-am inselat. In ultimul timp imi este tot mai greu sa accesez amintirile acelor vremuri. Ma cuprind sentimente ciudate, ca in filmele de groaza cand cobori in beciul in care te asteapta criminalul intr-un loc intunecos. Imi este tot mai frica sa cobor in beciul meu de amintiri. Cand incerc sa-mi amintesc copilaria e ca si cum as da un telefon international extrem de costisitor. Vad lucrurile de departe, cu ochi straini. Nu stiu ce sa mai cred: care sunt EU cel adevarat? cel de atunci sau cel de acuma?
Anumite cuvinte sunt scrise gresit intentionat. Am folosit regionalisme special pentru crearea mediului in care ma aflu si ma aflam.